Connect with us

INVESTIȚII de 70 MILIOANE de EURO în patrimoniul fostei capitale a MOLDOVEI

Iasi

INVESTIȚII de 70 MILIOANE de EURO în patrimoniul fostei capitale a MOLDOVEI

Restaurarea obiectivelor culturale a fost, la nivelul regiunii de nord-est, una dintre cele mai competitive linii de finanţare în cadrul programelor europene

Iaşul a reuşit să-şi reabiliteze  unele clădiri cu însemnătate istorică importantă pentru oraş şi judeţ.

Principalii beneficiarii au fost unităţile administrativ-teritoriale, biserica şi Universitatea „Al.I.Cuza”. În total, valoarea proiectelor a trecut pragul de 70 milioane euro, iar mai bine de jumătate dintre clădirile istorice sunt acum restaurate.

Cele mai multe dintre proiecte au fost cu finanţare europeană. În prima programare (2007 – 2013), circa 115 milioane lei au fost cheltuiţi în cadrul a şase proiecte: Ansamblul Mitropolitan, zona istorică Lăpuşneanu, Mănăstirea Golia, Ansamblul „Sf. Sava”, Biserica Banu şi Biserica „Sf. Nicolae” (Aroneanu).

În programarea care este acum pe final de implementare, fondurile disponibile s-au dublat, până la concurenţa sumei de peste 230 milioane lei, fiind finalizate sau în derulare peste 15 proiecte: Baia Turcească (în derulare), Muzeul de Istorie Naturală (în derulare), Ansamblul Mănăstirii Frumoasa (finalizat), Palatul Braunstein (finalizat), Casa Dosoftei (finalizat), Casa Pogor (finalizat), Muzeul „Nicolae Gane” (în derulare), Casa Muzeelor (finalizat), Bojdeuca „Ion Creangă” (în derulare), Corpul E al UAIC (fostă închisoare, în derulare), Palatul Cantacuzino – Paşcanu (în derulare), Catedrala Veche a Episcopiei Romano-Catolice (finalizat), Ansamblul Bărboi (în derulare), Mănăstirea Bârnova (în derulare) şi Biserica Vovidenia (în derulare).

 „Atragerea fondurilor nerambursabile prin liniile de finanţare ale organismelor europene a fost, fără îndoială o şansă oferită câtorva monumente reprezentative pentru patrimoniul istoric şi arhitectonic al oraşului Iaşi, amintind aici fie şi două dintre cele finalizate de curând, anume ansamblul Mănăstirii Frumoasa şi Palatul Braunstein.

În cazul unora dintre monumentele care au beneficiat de astfel de sprijin şi care formează deja o listă lungă, consolidarea şi restaurarea a însemnat o veritabilă salvare de la un previzibil colaps, după ce, în conjunctura economică precară din anii 1990, până spre jumătatea anilor 2000, multe edificii au suferit degradări primejdioase pentru existenţa lor”, a comentat istoricul Marius Chelcu de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Iașul în Programul Transport 2021-2027, cu un buget de 10 miliarde de euro

Iaşul are un patrimoniu arhitectonic ale cărui urme vechi coboară până în secolele al XVII-lea, în special în ceea ce priveşte edificiile bisericeşti.

„În mod evident, rivalitatea între modernizare şi conservarea patrimoniului a produs şi produce încă erori şi victime. În cazul oraşului Iaşi, urmări regretabile le-a provocat elanul constructiv din perioada comunistă, numit modernizator, stimulat de acele raţiuni ideologice, dar şi funcţionale.

Mai ales în ultimul deceniu al regimului, porţiuni considerabile din zestrea istorică a oraşului, străzi şi clădiri reprezentative pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, au dispărut sub lama buldozerelor.( …)

În consecinţă, întâlnim încă suficiente cazuri când clădiri istorice sunt lăsate intenţionat pradă degradării, pentru a fi înlocuite cu altele noi, mai puţin valoroase din punct de vedere arhitectonic, dar mai rentabile pentru proprietarii terenului pe care ele se află”, a declarat Marius Chelcu.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Firmele cu capital austriac activează cu succes pe piaţa din judeţul Iaşi, realizând profituri semnificative în diverse domenii de activitate

El a subliniat că echilibrul între tradiţie şi modernitate urbană nu poate fi decât benefic oraşului pe termen lung. Istoricul a invocat necesitatea unei presiuni publice mai puternice care să determine autorităţile să acorde o mai mare atenţie integrităţii patrimoniului.

„Autorităţile pot contribui la susţinerea pârghiilor prin care patrimoniul arhitectonic şi istoric este mai bine pus în valoare, prin promovare şi conştientizare în rândul populaţiei oraşului, cu prioritate al aceleia tinere, precum şi printre vizitatorii oraşului, din perspectiva turismului.

Al doilea pas ar fi acela al găsirii căii raţionale, din punctul de vedere al dezvoltării urbanistice, între conservarea patrimoniului şi modernizarea oraşului, iar peste toate, în paralel cu stoparea abuzurilor, continuarea atragerii utilizării tuturor pârghiilor financiare, fie locale, guvernamentale sau europene pentru ca lista monumentelor salvate să poată continua, transformând zestrea pe care am primit-o într-o moştenire pe care o vom preda”, a conchis Marius Chelcu.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Întâlnire la nivel parlamentar între România și Republica Moldova, organizată la Iași

Arheologul Vasile Cotiugă, de la UAIC, a subliniat că, în prezent, nu există o viziune şi o coerenţă în modul în care monumentele istorice din Iaşi sunt restaurate.

„Noi restaurăm acum fiecare ce crede, ce este în proprietate, mă refer la biserică sau instituţii, trebuie făcute nişte reparaţii şi, gata, s-a găsit o linie de finanţare. Fără să fie ceva coerent, prin care să se spună – măi oameni buni, dezvoltăm în următorii cinci ani un turism care să pună în lumină, de exemplu, bisericile sau conacele din Iaşi”, a comentat Cotiugă.


Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Iasi

To Top