Forumul Internațional Investițional INVEST GĂGĂUZIA 2022, desfășurat în orașul Comrat, capitala Găgăuziei, a reunit reprezentanți importanți ai mediului diplomatic, de afaceri și politic din Republica Moldova și din străinătate
IRINA VLAH, guvernatorul UTA Găgăuzia, a deschis lucrările forumului, cu un mesaj prin care oamenii de afaceri au fost încredințați că autoritățile locale sunt deschise, implicate și direct interesate să susțină investitorii străini, dorinici să creeze locuri de muncă și să contribuie la dezvoltarea economică a Găgăuziei. În prezența ambasadorului SUA la Chișinău, KENT D. LOGSDON,a ambasadorului României în Republica Moldova, CRISTIAN LEON ȚURCANU și a ministrului Economiei din Guvernul moldovean, SERGIU GAIBU, precum și a altor invitați importanți din țară și străinătate, IRINA VLAH, guvernatorul UTA Găgăuzia, a vorbit despre provocările geopolitice, care pot fi depășite doar prin soluții comune și cooperare între factorii de decizie.
IRINA VLAH, guvernatorul Găgăuziei: ”A venit timpul să ne dăm mâna, ca să facem față tuturor acestor provocări și să eradicăm problemele majore, cu care se confruntă cetățenii noștri”
”Evenimentul de astăzi se desfășoară într-un context politic foarte tensionat. Este clar că războiul din Ucraina va lăsa o grea moștenire. Deja economiile statelor europene resimt efecte dezastruoase, iar țara noastră se confruntă cu cea mai înaltă rată de inflație din Europa, peste 34 de procente. A venit timpul să ne dăm mâna, ca să facem față tuturor acestor provocări și să eradicăm problemele majore, cu care se confruntă cetățenii noștri. Intenția noastră este de a vă atrage și a vă convinge să rămâneți în Găgăuzia! Dorim să ne repoziționăm ca o regiune a Republicii Moldova, unde sunt înlăturate orice bariere în calea investițiilor, ca o regiune care nu așteaptă doar redistribuiri de la bugetul central”, a transmis IRINA VLAH, guvernatorul UTA Găgăuzia.
”Cine nu cunoaște Găgăuzia, să vină să ne cunoască. În Găgăuzia există multă transparență în actul decizional”
”Avem o legislație favorabilă, care oferă siguranță investitorilor. Așadar, investiți în Găgăuzia! Iar cine nu cunoaște Găgăuzia, să vină să ne cunoască. În Găgăuzia există multă transparență în actul decizional. E lucru cert, investițiile sunt motorul dezvoltării accelerate a unei societăți, investițiile străine reprezintă o sursă importantă de creștere economică și ajută la crearea de locuri de muncă. Pentru noi sunt de mare interes fluxurile investiționale în Industrie, Infrastructură, Agricultură, Zootehnie, în Businessul Digital, în Contrucții, în Sănătate și, desigur, în tot ceea ce ar păstra tinerii acasă”, a spus IRINA VLAH, guvernatorul Găgăuziei.