Connect with us

174 de noi investiții, FINANȚATE de Ministerul Dezvoltării prin PNRR

National

174 de noi investiții, FINANȚATE de Ministerul Dezvoltării prin PNRR

Potrivit unei declarații a ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, vor beneficia de finanţare 174 de noi investiţii, în 94 de localităţi din România, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)

Proiectele, a căror valoare totală se ridică la 1,24 miliarde de lei, au fost depuse în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri pe componentele C5 – Valul Renovării şi C10 – Fondul Local din PNRR.

Moldova Invest îți recomandă și ...   În 2022, ADR Nord a implementat proiecte în valoare de 165 de milioane de lei

Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 115 noi proiecte, în valoare totală de 1,09 miliarde de lei, depuse de 42 autorităţi locale pentru reabilitarea, modernizarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice (instituţii medicale, de învăţământ, culturale, administrative) şi a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale, potrivit News.ro.

Pentru Fondul Local, au fost aprobate 59 de noi proiecte, în valoare totală de 145,61 milioane de lei, depuse de 52 de autorităţi locale, pentru proiecte care vizează reabilitarea şi eficientizarea energetică a unor instituţii publice, extinderea unor sisteme de management integrat al traficului, precum şi instalarea unor sisteme de monitorizare video şi mobilier urban inteligent.

Moldova Invest îți recomandă și ...   Care sunt salariile minime în vigoare în anul 2023, precum și facilitățile fiscale aferente fiecăruia


OM... Cu aripi fragile de fluture

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in National

Revista economică Moldova Invest, Editia de toamna

- citeste versiunea e-paper -


Revista economică Moldova Invest

- citeste versiunea e-paper -

- read the e-paper english version -

Advertisement
Advertisement

Trending

Advertisement
To Top